Anunț privind eliberarea biletelor de tratament balnear din seria I/2023

Casa Națională de Pensii Publice anunță începerea procesului de atribuire a biletelor de tratament balnear solicitanților îndreptățiți, asigurate prin unitațile de tratament aflate în proprietatea sa.
Conform prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, Casa Națională de Pensii Publice are în proprietate unitățile de tratament balnear – S.C. T.B.R.C.M –S.A.

Pentru prima serie, Casei Județene de Pensii Bistrița-Năsăud i-au fost repartizate 52 de bilete de tratament în stațiunile pe care le deține Societatea de Tratament Balnear și Recuperare a Capacității de Muncă “T.B.R.C.M.” – S.A., respectiv: 1 Mai, Bizușa, Buziaș, Covasna, Moneasa, Olanesti și Geoagiu cu începere din 09, 10 și 11 - martie (în funcție de stațiune).

Având în vedere timpul scurt între primirea acestora și data plecării în stațiune, pentru prima serie de bilete nu se va face repartiția automată.

Biletele de tratament pentru prima serie se pot ridica începând cu data de 07.03.2023, de la sediul instituției, situat in municipiul Bistrita, B-dul Republicii, nr. 22 – camera nr. 10. Relații suplimentare se pot obtine la numerele de telefon 0263/232.095 – interior 125 - Compartiment Bilete de Tratament.

Documentele necesare în vederea eliberarii lor sunt: act de identitate, cupon de pensie din ultima lună, bilet de trimitere de la medicul de familie și certificat de încadrare în grad de handicap, dupa caz.

Conducerea Casei Județene de Pensii Bistrița-Năsăud