Talonul de pensie în format electronic - mai rapid, mai ușor, disponibil pe mail sau în contul din portalul CNPP
Toți pensionarii care au optat pentru încasarea pensiei într-un cont bancar pot să obtină documentul de informare cu privire la plata drepturilor care se achită prin intermediul caselor teritoriale de pensii (talonul de pensie) prin e-mail și în contul din portalul CNPP.
Subliniem faptul că orice persoană poate să-și creeze un cont în portalul CNPP pentru a beneficia de serviciile electronice oferite de Casa Naţională de Pensii Publice, dintre care amintim:
Opțiuni pentru Persoanele fizice:
Depunere cereri privind:
- pensiile și asigurările sociale
- evidența contribuabililor
- sistemul de accidente de muncă și boli profesionale
Vizualizare date din sistemul public de pensii:
- date din carnetele de muncă
- stagiile anuale și lunare aferente perioadei începând cu aprilie 2001
- informații din declarațiile D112 depuse de angajatori
- informații referitoare la viramentele la PILON II de pensii private
- informații referitoare la pensia comunitară
- informații referitoare la debitele din executare silită
- informații referitoare la fișa financiară
Opțiuni pentru Persoanele juridice:
- depunere declarații inițiale și rectificative A11, A12 și A13
- vizualizare declarații D112 depuse
- vizualizare erori procesare declarații D112 depuse
Persoanele interesate pot obține mai multe informații pe site-ul Casei Județene de Pensii Bistrița-Năsăud, la sediul instituției din Bistrița, Bd-ul Republicii, Nr. 22 , tel.: 0263 / 232.095, e-mail: pensii.bistrita@cnpp.ro
Procedura de obținere a unui cont online este disponibilă aici - click - .