Asigurarea conform art. 6 alin. (2) din Legea nr. 360/2023

Se realizează prin încheierea unui contract de asigurare socială.

Acest tip de contract de asigurare socială se poate încheia, în condițiile legii, de către orice persoană în scopul asigurării în sistemul public de pensii în vederea obţinerii pensiei pentru limită de vârstă sau, după caz, în vederea completării venitului asigurat utilizat la calculul acestei categorii de pensie.

Contractul de asigurare socială (model anexa 15 la lege) se încheie, în formă scrisă, între persoana interesată sau, după caz, reprezentantul legal ori mandatarul acesteia, desemnat prin procură specială, şi casa teritorială de pensii competentă în funcţie de domiciliul sau reşedinţa acestora.

În situaţia în care persoana interesată nu şi-a desemnat un reprezentant legal sau mandatar şi nici nu mai are domiciliul sau reşedinţa în România, încheie contractul de asigurare socială cu casa teritorială de pensii din raza ultimului domiciliu sau ultimei reşedinţe avut/avute în România.

Contractul de asigurare socială produce efecte de la data înregistrării acestuia la casa teritorială de pensii.

Contractul de asigurare socială încetează de drept la data decesului asiguratului.

Baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale o constituie venitul lunar asigurat ales de persoana interesată și înscris în contractul de asigurare socială, care nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată.

La data de 1 septembrie 2024, nivelul minim al venitului lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială este de 3.700 lei, iar cuantumul contribuției de asigurări sociale  aferent acestui venit este de 925 lei.

Contribuţia de asigurări sociale se datorează de la data încheierii contractului de asigurare socială, în aceeaşi cotă prevăzută de Codul fiscal pentru persoanele fizice care au calitatea de angajaţi sau pentru care există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale, respectiv 25%.

Plata contribuţiei de asigurări sociale se face lunar de către asigurați sau, în numele lor, de către orice altă persoană, în contul casei teritoriale de pensii la care sunt asiguraţi, în baza contractului de asigurare socială.

Plata contribuţiei de asigurări sociale se poate face şi anticipat, pentru perioada de până la sfârşitul anului calendaristic. În aceste situaţii, stagiul de cotizare este corespunzător timpului scurs în interiorul perioadei pentru care s-a efectuat plata.

Termenul de plată a contribuţiei de asigurări sociale este până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se datorează contribuția.

În luna decembrie contribuţia de asigurări sociale se va plăti până la data de 21 decembrie. În situaţia în care data de 21 decembrie este zi nelucrătoare, contribuţia de asigurări sociale se va plăti până în ultima zi lucrătoare anterioară datei de 21 decembrie.

Venitul lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială poate fi modificat, din iniţiativa asiguratului, prin încheierea unui act adiţional (model anexa 13 la lege) la contractul de asigurare socială.

Venitul lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială se modifică, din iniţiativa asigurătorului, respectiv a casei teritoriale de pensii, prin notificarea scrisă a asiguratului, ori de câte ori venitul lunar asigurat este mai mic decât nivelul minim prevăzut de lege.

Actul adiţional la contractul de asigurare socială produce efecte de la data înregistrării acestuia la casa teritorială de pensii competentă şi are acelaşi regim juridic ca şi contractul de asigurare socială.

Contractul de asigurare socială poate fi reziliat la iniţiativa casei teritoriale de pensii şi poate fi denunţat unilateral la iniţiativa asiguratului, conform clauzelor prevăzute în contract.

Contractul de asigurare socială se reziliază, din iniţiativa casei teritoriale de pensii, în cazul neplăţii contribuţiei de asigurări sociale pentru o perioadă de 3 luni consecutive.

Rezilierea contractului de asigurare socială se face începând cu ziua următoare celei pentru care s-a plătit contribuţia de asigurări sociale.

Contractul de asigurare socială poate fi denunţat unilateral oricând, din iniţiativa asiguratului, şi produce efecte de la data înregistrării la casa teritorială de pensii competentă a solicitării denunţării unilaterale.

În cazul rezilierii/denunţării unilaterale a contractului de asigurare socială, contribuţiile de asigurări sociale achitate nu se restituie, iar stagiul de cotizare contributiv astfel realizat se determină corespunzător plăţii efectuate.

În situaţia persoanelor asigurate pe baza contractului de asigurare socială, stagiul de cotizare contributiv se constituie din însumarea perioadelor pentru care s-a datorat şi plătit, conform legii, contribuţia de asigurări sociale.